Focul care a cuprins, duminică, mansarda unui hotel de 5 stele din Sinaia a izbucnit din cauza unui coș de fum care nu era izolat corespunzător, spun pompierii.
Hotelul Ioana avea însă autorizație de securitate la incendiu – a spus la Europa FM, Raluca Vasiloae, purtătoare de cuvânt la ISU Prahova:
Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, în jurul orei 4 dimineața, de un turist care era cazat la mansarda hotelului, într-o cameră cu șemineu.
4 ore le-a luat pompierilor să stingă flăcările care s-au extins cu rapiditate, mai ales că hotelul avea structură de lemn.
” A fost o intervenție extrem de dificilă din cauza cantități mari de materiale combustibile, mansarda având structura de lemn, hotelul era în pantă, acoperișul în trepte. Intervenția a fost asigurată atât din interior, cât și din exterior. S-au deplasat 50 de pompieri militari. Hotelul deține autorizație de securitate la incendiu din anul 2010. Ultimul control pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a fost realizat anul trecut. După aproximativ 4 ore, incendiul a fost lichidat, iar incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coș de fum neizolat termic față de materiale combustibile”, a spus Raluca Vasiloae de la ISU Prahova.
În momentul izbucnirii incendiului, în hotel se aflau 50 de persoane.
” Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate și, ulterior, au fost cazate la un hotel din apropiere. La momentul sosirii echipajelor de pompieri, ardea cu flacără deschisă la nivelul acoperișului, cu degajări masive de fum și cu posibilități de propagare a incendiului la etajele inferioare, este un hotel format din parter, două etaje și mansardă cu 23 de camere”, a precizat Raluca Vasiloae.
Incendiul a distrus acoperișul și mansarda hotelului pe o suprafață de 300 de metri pătrați.