Clubul de Weekend, emisiunea în care se adună prietenii vineri seara pe frecvențele Europa FM, este programul radio preferat al românilor cu vârsta de peste 30 de ani.
De la 19:00 la 21:00, vineri seara, peste 300.000 de români își dau întâlnire pe frecvențele Europa FM, transformând Clubul de Weekend în programul preferat la nivel național, din rândul stațiilor private de radio, de către românii cu vârsta de peste 30 de ani.
De altfel, Europa FM este radioul preferat al românilor cu vârsta de peste 30 de ani, potrivit Studiului de Audiență Radio, efectuat în perioada 27 august – 16 decembrie 2018, de institutele de cercetare IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi Mercury Research.
Din acest an, Clubul de Weekend aduce în plus și o oră în care ne facem prieteni celebri, oamenii pe care îi admirăm prin tot ceea ce au realizat până acum și ale căror povești sunt spuse atât în direct la Europa FM cât și video live, timp de o oră, pe pagina de Facebook Europa FM.
Azi, Toader Păun vă dă întâlnire în Clubul de Weekend cu trupa IRIS.