Comisia Europeană a autorizat vaccinul COVID-19 produs de Moderna în Europa. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei postului de radio Europa FM, primele livrări de vaccin către țările din Europa vor începe, potrivit estimărilor, săptămâna viitoare.
Autorizația vine după recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente privind vaccinul COVID-19 produs de Moderna.
Până în prezent, Comisia Europeană a rezervat 160 de milioane de doze de vaccin COVID-19 produs de Moderna.
„Vreau să mulțumesc Comisiei Europene pentru angajamentul său și aprobarea acordată și EMA pentru recomandarea sa, care reprezintă un alt moment semnificativ în istoria companiei noastre,” a declarat Stéphane Bancel, Chief Executive Officer al Moderna.
„Experții în domeniul analizei din cadrul EMA și CHMP, ce au lucrat pe perioada sărbătorilor, au oferit o analiză amănunțită și îndrumări cuprinzătoare, deoarece am muncit împreună pentru obținerea acestei autorizații.
Sunt mândru de rolul pe care Moderna îl are la nivel global, ajutând în abordarea acestei pandemii.”