Confidenţialitate

Cătălina Ponor va purta drapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio

Gimnasta Cătălina Ponor va purta drapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, anunță Comitetul Executiv al COSR.

Olimpiada va avea loc între 5 şi 21 august.

“Având în vedere că propunerea federaţiei privind ocuparea locului cotă primit la feminin la gimnastică este Cătălina Ponor, ea a fost aleasă de către Comitetul Executiv, unde s-a votat din participarea a cinci sportivi – Alin Moldoveanu, Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, Simona Halep şi Cristina Neagu. Cătălina Ponor a primit cele mai multe voturi din partea Comitetului Executiv şi este alegerea noastră pentru portdrapelul României la Rio”, a declarat, miercuri, preşedintele COSR, Alin Petrache.

Federaţia Română de Gimnastică trebuia să aleagă o singură gimnastă care va reprezenta România la Jocurile Olimpice, între Cătălina Ponor şi Larisa Iordache.

În vârstă de 28 de ani, Cătălina Ponor este triplă campioană olimpică pe echipe, la bârnă și sol  la Atena în 2004. Totodată a obținut medalia de argint la sol şi bronzul pe echipă la Londra, în 2012.