Confidenţialitate

Cătălina Ponor este ambasadorul campaniei anti-bullying realizate de Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului

Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, este ambasadorul campaniei anti-bullying „Cartoon Network Clubul Prieteniei”, ajunsă la a cincea ediție.

În 2019, campania susține puterea exemplului pozitiv, subliniind importanța educării comportamentelor dezirabile în rândul copiilor. Spotul campaniei, care va fi difuzat pe Cartoon Network și în mediul online, reprezintă un ghid al prieteniei, adresându-se tuturor copiilor cu mesaje ce consolidează educația susținută în familie.

„Asociația Telefonul Copilului a formulat o propunere de politică publică pentru adoptarea unor măsuri concrete de prevenire și combatere a fenomenului bullying – propunere transpusă în inițiativă legislativă, aceasta  aflându-se în dezbatere parlamentară în prezent. Măsurile propuse sunt orientate către dreptul fiecărui copil de a se simți în siguranță la școală.

Campania lansată astăzi continuă acest demers, pe care ne bucurăm să îl parcurgem alături de Cartoon Network și Cătălina Ponor”,  a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv al Asociației Telefonul Copilului.

16% dintre situațiile de bullying înregistrate la Asociația Telefonul Copilului pe parcursul primelor patru ediții ale campaniei au fost sesizate de către părinți.

Aceștia sunt mai degrabă interesați de găsirea unor soluții legale (62%), iar în lipsa unui cadru legislativ solicită consiliere pentru o intervenție individuală (23%) sau din partea autorităților, însă doar în baza regulamentului intern al unităților de învățământ (15%).

Atunci când vorbesc despre soluții, părinții copiilor victime ale fenomenului bullying doresc ca școala să intervină prin măsuri coercitive împotriva copilului agresor (44%), solicită excluderea acestuia din unitatea de învățământ (27%), dar iau în considerare și transferul propriului copil (29%).

„Intrăm în al cincilea an de campanie Cartoon Network Clubul Prieteniei cu intenția de a sublinia faptul că demersul împotriva bullying-ului are nevoie în continuare de efort, consecvență și acțiuni concertate. Pe măsură ce ne dedicăm mai mult campaniei anti-bullying, devenim conștienți de complexitatea fenomenului și de necesitatea de a aborda sistematic toate dimensiunile sale. Suntem încântați să putem continua alături de Asociația Telefonul Copilului eforturile de a face din bullying un fenoment vizibil și recunoscut, care poate fi diminuat”, a declarat Malgosia Chapman, Vicepreședinte Brand & Content Engagement Europa Centrală și de Est, Turner.

„Sunt bucuroasă să pot face parte dintr-o misiune generoasă și să pot transmite mesajul prieteniei copiilor. Cred în puterea exemplului și cred că putem trăi într-o lume mai bună, fiind mai buni unii cu ceilalți”, a ținut să transmită Cătălina Ponor, ambasadoarea campaniei în 2019.

Proiectul urmărește conștientizarea și prevenirea fenomenului, precum și identificarea acelor cazuri de tip bullying – violență verbală sau fizică, abuz emoțional, hărțuire și excludere – care au nevoie de sprijinul specialiștilor și pot beneficia de serviciile de consiliere oferite de către psihologi și asistenți sociali.

Copiii, victime sau colegii acestora, precum și părinții sunt încurajați să ceară sprijin la linia gratuită 116 111, la www.116111.ro sau să găsească sfaturi pe www.cartoonnetwork.ro/clubulprieteniei.