Confidenţialitate


Cătălin Predoiu: Obiectivul fundamental pentru mine a fost desființarea SIIJ | AUDIO


Cătălin Predoiu: Obiectivul fundamental pentru mine a fost desființarea SIIJ | AUDIO

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a fost invitatul Ioanei Ene Dogiou în emisiunea „Piața Victoriei” de la Europa FM. Cătălin Predoiu a lansat în cursul acestei săptămâni, în dezbatere publică, proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Proiectul a fost întâmpinat de un val de critici, iar cel mai important argument adus – a spus Ioana Ene Dogioiu – a fost că anchetele de corupție și anchetele de crimă organizată împotriva magistraților nu se întorc la parchetele specializate: DNA, respectiv DIICOT.

Cătălin Predoiu: Avem semnale care nu sunt publice, care vin tot din sistem, că proiectul este unul echilibrat

„Într-adevăr, au fost semnale publice critice la acest proiect pus în dezbatere publică, dar să știți că noi avem semnale și care nu sunt publice și venite tot din sistem – din același sistem din care vin semnalele publice și acel tip de semnale este în sens invers: în sensul că proiectul este unul echilibrat și merge pe o cale care rezolvă mai multe probleme simultan. Probleme care vin tot din sistemul judiciar. Pentru că este o problemă generată de sistemul judiciar.

Ea a ajuns pe masa politicienilor și într-adevăr, nefericit rezolvată atunci când a fost inființată Secția. În principal, este o problemă generată de sistem. Mai departe de azi am avut o întrevedere online cu magistrații unei Curți de Apel cu ocazia unui bilanț și le-am cerut în mod direct părerea și e cea pe care v-o spun – am semnale din CSM, am semnale din afara CSM-ului. Trebuie să rămână și faptul că sistemul judiciar este radical scindat pe acestă problemă. Noi am început consultările confruntându-ne cu poziții „Nu desființăm în niciun caz SIIJ”, „Nu suntem de axcord”, „Nu vom aviza” și poziții „Mâine trebuie să desființați SIIJ”, a spus Cătălin Predoiu.

O altă întrebare ridicată de Ioana Ene Dogioiu a fost despre competențele necesare – la nivelul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) sau la nivelul Parchetului General – pentru anchetarea unor dosare complexe și de corupție, dar și de crimă organizată, dacă va fi implicat în ele un magistrat.

Cătălin Predoiu: Obiectivul fundamental pentru mine a fost să desființez SIIJ

„Ceea ce am urmărit noi cu acest proiect a fost să rezolvăm cea mai importantă parte a corpului – creierul. Și obiectivul fundamental pentru mine a fost să găsesc o cale realistă cu șanse cel puțin rezonabile de a trece prin CSM și Parlament ca să desființez SIIJ. După desființarea SIIJ putem să vorbim despre ce facem cu competențele și de unde găsim procurori”, a spus Cătălin Predoiu la Europa FM.

„Putem să începem cu această problemă, dar dacă în acest moment în 2022, 27 ianuarie, noi începem să discutăm această chestiune, de ce nu DNA, de Parchetul General, de ce parchetele de la Curțile de Apel, oare găsim sau nu găsim procurori, dar dacă nu găsim mai bine hai să nu mai facem nimic, ajungem și nu mai facem desființarea SIIJ. Deci, pentru mine, primul obiectiv a fost desființarea SIIJ”, a adăugat ministrul Justiției.

Puteți urmări mai jos emisiunea Piața Victoriei cu Ioana Ene Dogioiu și Cătălin Predoiu:

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Cătălin Predoiu: La Ministerul Justiției nu a ajuns oficial un OUG privind noua schemă de sprijin și pentru consumul din ianuarie | AUDIO

Autor: Carmen Zanfir


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria