La Ministerul Justiției nu a ajuns oficial vreun proiect de ordonanță de urgență privind noua schemă de sprijin pentru facturile la energie care să se aplice și pentru consumul luna ianuarie. Declarația a fost făcută chiar de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, invitat în emisiunea „Piața Victoriei”, la Europa FM.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a admis că a avut o discuție informală cu ministrul Energiei pe o variantă de act normativ cu probleme
„Oficial, niciun proiect de genul acesta nu a ajuns în Ministerul Justiției, dar este foarte adevărat că am avut o discuție informală cu ministrul Energiei unde am schimbat ceva opinii pe două proiecte de texte, nu de act normativ, 2-3 articole. Și, într-adevăr, unul dintre ele, modul în care era redactat lăsa clar efectul unei retroactivități. Aceasta a fost discuția și, într-adevăr, domnului Popescu i-am spus că așa cum e redactat acest text, retroactivează”, a spus Cătălin Predoiu la Europa FM.
Ministrul Justiției spune că s-ar putea găsi o variantă prin care noua schemă de sprijin să se aplice și pentru consumul din ianuarie
„Poate să găsească o formulă de redactare… Repet, depinde foarte mult – intrăm în detalii tehnice – cum este croită obligația pentru furnizori, producători, distribuitori de a recalcula, de a refactura și care este temeiul. Una este să spui pur și simplu că din acest moment aplic regulile următoare de la 1 ianuarie, pur și simplu – da, este un text care retroactivează. Și alta este să spui că în viitor procedurile sunt într-un fel sau în altul, dacă s-au făcut erori se corectează din spate. Asta nu înseamnă neapărat o retroactivitate, ci înseamnă, în viitor, obligația operatorului de a proceda într-o anumită manieră. Deocamdată, la Minister nu avem un act pe care noi l-am respins”, a adăugat Cătălin Predoiu la Europa FM.
Puteți urmări mai jos emisiunea Piața Victoriei cu Ioana Ene Dogioiu și Cătălin Predoiu:
Sursa foto: Europa FM
Autor: Mihai Bucureșteanu