Confidenţialitate

Castelul Peleș: Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu, decorate de Regele Mihai (AUDIO)

Actriţele Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu au primit au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer joi seară în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia – AUDIO – Iorgu Ianuși despre ceremonia de la Sinaia.

Distincțiile au fost oferite de principesa moștenitoare Margareta, în numele Regelui Mihai I care va împlini sâmbătă, 25 octombrie, 93 de ani.

Alături de actrițele Draga Olteanu Matei şi Tamara Buciuceanu au fost decorate și alte personalități: interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu – cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler – dar şi mitropolitul Clujului şi arhiepiscopul Nifon.

Au mai primit distincții Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române(Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer), Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ și municipiul Alba Iulia (Crucea Casei Regale).

Camerata Regală a fost decorată cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

La finalul ceremoniei, oaspeții au fost invitați la un dineu în Sufrageria de Stat a Castelului Peleş.

_____________________________________________________

Draga Olteanu s-a născut la 24 octombrie 1933 în București. Din 2007, an în care s-a pensionat de la Teatrul Național, s-a mutat la Piatra Neamț, unde a înființat compania Teatrul Vostru. Membrii trupei au alte meserii, dar o viață întreagă au iubit teatrul – AUDIO.

_____________________________________________________

Născută la 10 august 1929 în Tighina, Republica Moldova, Tamara Buciuceanu s-a dedicat scenei peste 6 decenii. Într-un interviu acordat Europa FM, Tamara Buciuceanu le-a transmis un mesaj ascultătorilor noștri – AUDIO.