Turiştii care vor vizita Castelul Corvinilor, de vineri până duminică, îi vor putea vedea la lucru pe unii dintre cei mai iscusiţi meşteşugari romi, care le vor prezenta meseriile tradiţionale, în paralel cu informaţii despre cultura şi tradiţiile acestei etnii.
“Târgul Meşteşugarilor Romi” va avea loc în curtea exterioară a castelului, meşterii romi şi invitaţii acestora – români sau de alte etnii, urmând să transforme locul în unul al obiceiurilor tradiţionale şi al stilului de viaţă de odinioară, notează Agerpres.
Argintarii, căldărarii, rudarii, fierarii, lingurarii şi nu numai îşi vor prezenta pe tot parcursul evenimentului produsele pe care le confecţionează. Aceştia vor face demonstraţii de lucru, vor interacţiona cu vizitatorii şi vor oferi informaţii despre cultura şi tradiţiile rome.