Potrivit TheHollywoodReporter.com, care citează poliția din Vancouver, o cascadoare și-a pierdut viața, luni, în timpul filmărilor la a cincea dublă pentru o scenă periculoasă din ”Deadpool 2”.
Joi „SJ” Harris executa o scenă a personajului Domino (Zazie Beetz) în timp ce a pierdut controlul motocicletei pe o suprafaţă alunecoasă şi a fost aruncată în geamul unei clădiri.
Timp de 45 de minute au încercat paramedicii să o stabilizeze pe Joi „SJ” Harris la locul accidentului, apoi a fost transportată la spital, însă, la scurtă vreme, ea s-a stins din viață.
Joi „SJ” Harris este prima femeie afro-americană din istoria Statelor Unite ale Americii specializată în curse de motocicletă pe asfalt.
Ryan Reynolds a scris pe rețelele de socializare că întreaga echipă ”Deadpool 2” este în stare de șoc și și-a prezentat condoleanțele în mod public.