Joe Biden a fost învestit al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Momentul a fost marcat și prin schimbarea site-ului Casei Albe.
Aici este prezentată noua administrație, precum și o listă cu foștii președinți americani, acesta fiind și singurul loc unde se mai face vreo referire la Donald Trump.
Cum Donald Trump a preluat precedenta pagină oficială de Facebook a Casei Albe (The Trump White House), noua administrație a venit cu o nouă pagină oficială – The White House. Nu este însă neobișnuit ca pe Facebook noua administrație să înceapă mandatul și cu un nou cont de Facebook. Așa a fost și pentru Barack Obama, care are The Obama White House, pagină pe care nu a mai fost publicat niciun material de la preluarea mandatului de către Donald Trump, pe 20 ianuarie 2017.
Preluarea mandatului de către Joe Biden a fost una atipică. Spre deosebire de alte învestiri prezidențiale la care participau sute de mii de persoane, astăzi nu a fost permis accesul publicului în preajma Capitoliului, din cauza incidentelor violente de acum exact 2 săptămâni, când susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Congresului.
Este pentru prima dată când ceremonia de la Washington, care trebuia să fie o sărbătoare, se desfășoară fără public. De asemenea, este pentru prima dată când fostul președinte nu ”predă ștafeta” noului lider de la Washington.