Casa Albă este reședința oficială și principalul loc de muncă al președintelui Statelor Unite ale Americii. Cea care avea de devină cea mai importantă clădire din lume a fost inaugurată pe 3 noiembrie 1800.
Casa Albă a fost gândită de arhitectul irlandez James Hoban.
Piatra de temelie a fost pusă la 13 octombrie 1792, iar clădirea a fost terminată în 1800. Este construită în stil georgian, din gresie vopsită în alb, şi este înconjurată de un parc de şapte hectare.
Fundaţiile au fost săpate de sclavi, iar celelalte lucrări au fost făcute de imigranţii irlandezi şi italieni.
Primul lider american care s-a mutat la Casa Albă a fost John Adams. Actualul nume al clădirii a fost dat de Theodore Roosevelt, în 1901, dar înainte a avut denumiri diferite, cum ar fi Palatul Preşedintelui sau Casa Preşedintelui.
De-a lungul anilor, reşedinţa a suferit mai multe modificări, fie pentru modernizare şi extindere, fie din necesitate, cum a fost restaurarea după incendiul ce a avut loc în timpul războiului cu britanicii, în 1812.
Cu o suprafaţă de 5.100 de metri pătraţi, Casa Albă are pe cele şase etaje (unele subterane) ale sale nu mai puţin de 132 de camere, la care se adaugă 35 de băi şi cinci bucătării.
Clădirea dispune de opt scări şi trei lifturi, 412 uşi, 147 de ferestre şi 28 de şeminee. Pentru petrecerea timpului liber, au fost amenajate un teren de tenis şi altul de golf, o pistă de jogging, dar şi un bazin de înot. Familiile prezidenţiale se mai pot recrea în sălile de cinema sau de bowling.
Reşedinţă prezidenţială a fost deschisă publicului larg abia la 100 de ani după ce a fost construită. De atunci, în fiecare an, peste 1.500.000 de vizitatori îi trec pragul, însă ei pot vedea numai o parte din clădire.
Odată instalat la Casa Albă, fiecare preşedinte american a dorit să reamenajeze interiorul după gustul său şi al familiei.
Cea mai mare redecorare din istoria clădirii a fost făcută în timpul administraţiei John F. Kennedy, de Prima Doamnă a ţării, Jacqueline.
Au fost achiziţionate multe antichităţi, picturi scumpe şi decoraţiuni din pânză, toate donate de americani bogaţi din acea vreme.
Şi soţii Obama au dorit să îşi pună amprenta asupra Casei Albe, aşa încât au împrumutat 47 de picturi şi sculpturi de la cinci muzee de artă din Washington.
Pânzele sunt semnate de pictori americani şi străini, dar şapte dintre ele aparţin unor artişti de culoare, printre care şi Glenn Ligon, care explorează teme ca politica şi rasele.
Tabloul ales de cuplul prezidenţial, intitulat „Black like me No. 2” („Negru ca şi mine Numărul 2”), reprezintă un omagiu pe care Ligon îl aduce cărţii jurnalistului alb John Howard Griffin, care a relatat experienţele prin care a trecut după ce şi-a înnegrit pielea.
Foto: Shutterstock