Ministerul Culturii și cel al Sănătății au elaborat ordinul comun cu regulile sanitare obligatoriu de respectat în librării, muzee, galerii de artă, săli de spectacole, de filmare și în biblioteci.
Ordinul, care a apărut deja în Monitorul Oficial, și poate fi citit gratuit, pe emonitor.ro, prevede că niciun angajat sau vizitator al acestor spații nu poate intra fără mască și fără a i se lua temperatura, iar la concerte, suflătorii din orchestre trebuie să stea diferit față de cum stăteau până la apariția epidemiei de covid 19.
Indiferent de spațiul cultural, toată lumea, de la primul angajat până la ultimul vizitator, trebuie să poarte corect mască de protecție, să se igienizeze pe mâini cu dezinfectant sau apă și săpun și să i se măsoare temperatura la intrare.
Cine nu acceptă nu are acces în sală, prevede ordinul.
În muzee, distanța între vizitatori trebuie să fie de 2 metri, iar în sălile de lectură, spațiul rezervat fiecărui cititor trebuie să fie de patru metri pătrați sau un metru și jumătate distanță între persoane.
Oricum, fluxul va fi redus.
La intrarea în spațiile culturale, se vor pune covorașe dezinfectante.
În sălile în care se folosesc aparate care recirculă aerul, nebulizarea săptămânală sau dezinfectarea instalației de climatzare sunt obligatorii.
La biblioteci, carantinarea obiectelor folosite de cititori este și ea impusă.
De exemplu, o carte va sta în carantină cel puțin 3 zile, iar un document plastifiat 10 zile.
În cazul evenimentelor culturale organizate afară, nu se mai montează bufete deschise.