Confidenţialitate

Carte de condoleanţe, deschisă la Ambasada Palestinei la Bucureşti

O carte de condoleanţe va fi deschisă marţi, la Ambasada Statului Palestina la Bucureşti, în memoria palestinienilor ucişi pe 14 mai, în Fâşia Gaza, de forţele israeliene, notează Agerpres.

“Ambasada Statului Palestina la Bucureşti vă aduce la cunoştinţă că, urmare a tragicelor evenimente şi a masacrului atroce al armatei de ocupaţie israeliene asupra populaţiei civile palestiniene, în care au fost ucişi, la data de 14.05.2018, 64 de civili palestinieni şi au fost răniţi peste 2.500, zilele de 15, 16 şi 17 mai au fost declarate zile de doliu naţional. O carte de condoleanţe va fi deschisă la sediul ambasadei noastre din strada Cpt. Av. Mărăşoiu Gheorghe nr. 11, Sector 1, Bucureşti, în ziua de 22.05.2018, în intervalul orar 11.00 – 14.00“, se arată într-un comunicat transmis de Ambasada Statului Palestina la Bucureşti.