Poliţiştii din Giurgiu au confiscat, sâmbătă, peste o mie de kilograme de carne şi brânză, pentru că transportatorii nu au putut prezenta documente de provenienţă şi nici documente care să ateste verificarea din punct de vedere sanitar-veterinar. Marfa urma să ajungă pe pieţe din Bucureşti.
837 de kilograme de carne vită şi 220 kilograme de brânză au fost descoperite în două autoutilitare care circulau pe DN 6, în localitatea Ghimpaţi.
Şoferii, doi bărbaţi din judeţul Teleorman, nu aveau documente de provenienţă şi nici documente sanitar-veterinare, ei spunând că marfa urma să fie vândută în Bucureşti.
La faţa locului au fost solicitaţi medici de la Direcţia de Sănătate Veterinară şi Sănătatea Alimentelor Giurgiu, care au confiscat produsele în valoare de aproximativ 13 000 lei şi au aplicat sancţiuni contravenţionale.