Confidenţialitate

Carmen Dan: „Preşedintele României s-a antepronunţat cu privire la intervenția jandarmilor”

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susţine că preşedintele Klaus Iohannis s-a antepronunţat în ceea ce priveşte faptul că Jandarmeria a acţionat violent la mitingul din 10 august.

“Consider că preşedintele României s-a antepronunţat, pentru că toată lumea îşi aminteşte ieşirea publică, imediat după evenimentele din 10 august, în care s-a pronunţat foarte clar în sensul constatării publice că Jandarmeria a acţionat violent. Ulterior, i-a cerut procurorului general să se sesizeze şi cred că (…) Parchetul General nu este în coordonarea Administraţiei Prezidenţiale. Bineînţeles că procurorul general avea competenţa să se sesizeze şi fără să îi solicite preşedintele României lucrul acesta”, a declarat Carmen Dan, marţi, în Comisia de apărare din Senat.

Ministrul a reafirmat că poziţia Parchetului General face mai degrabă “să se nască întrebări decât să clarifice lucruri”.

“Cred că am argumentat punctul meu de vedere, pentru că, sincer, citind comunicatul Parchetului General de ieri cred că mai degrabă se nasc întrebări decât să se clarifice lucruri, aspecte, uitându-ne la toată presiunea care a fost în ultimele zile, presiunea publică pe şefii Jandarmeriei şi pe secretarul de stat care răspunde de instituţiile prefectului – deocamdată luând în calcul inclusiv faptul că aceştia şi-au aflat calitatea din media şi nu aşa cum ar fi fost normal comunicată de către Parchetul General. Tot ce pot să spun este că am încredere că într-un stat de drept justiţia va funcţiona şi că, până la urmă, adevărul va ieşi la lumină şi că în instanţa de judecată se va face dreptate. Am încredere că judecătorii vor face lucrul acesta, fără a se înţelege că pun o umbră de îndoială asupra activităţii procurorilor. Am încredere că actul de justiţie se va înfăptui şi că, până la urmă, adevărul se va alege ca apa de ulei”, a afirmat Carmen Dan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.