Confidenţialitate

Carmen Dan anunţă că anul acesta vor intra în MAI încă 7.000 de angajaţi

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat cu prilejul prezentării bilanţului IGSU pe 2017, că în acest an vor fi aduşi în sistem încă 7.000 de angajaţi, conform strategiei de reducere a deficitului de personal.

„Continuăm procesul de încadrare de personal. Ştiţi foarte bine că la nivelul ministerului avem în derulare o strategie de reducere a deficitului de personal cu care se confruntă fiecare armă a ministerului. Am adus anul trecut peste 6.000 de angajaţi în minister, iar anul acesta vor mai veni alături de noi încă 7.000 de oameni. Cu toate acestea, nu vom rezolva problema lipsei de personal anul acesta şi cred că nici anul viitor, însă până în 2020 avem ca obiectiv să echilibrăm aceste pierderi consistente din ultimii ani”, a afirmat ministrul de Interne.

Carmen Dan a adăugat că şi-ar dori ca în acest an să abordeze mai mult problemele pompierilor şi jandarmilor.

„Mi-aş dori ca în acest an să vorbesc mai mult despre pompieri şi despre jandarmi, adică despre militari. Unii chiar mi-au reproşat că m-am preocupat mai mult de zona Poliţiei, în loc să fiu mai aproape de cei care, având statut militar, nu au posibilitatea să îşi spună problemele deschis în spaţiul public. Eu vă asigur că, şi fără a avea sindicate care să strige pentru dumneavoastră problemele, provocările şi preocupările pompierilor, îmi sunt cunoscute pentru că aveţi o reprezentare puternică în conducerea ministerului – şi mă refer la domnul secretar de stat Arafat, care a fost şi este cel mai bun avocat al dumneavoastră.”, a spus demnitarul.

Potrivit acesteia, bugetul anului trecut a fost cel mai mare din ultimii ani, iar investiţiile în tehnica de intervenţie, în echipamente individuale de protecţie şi în logistica necesară gestionării diferitelor tipuri de urgenţă vor continua.

„100 de milioane de euro au fost cheltuiţi în anul care a trecut iar în paralel avem o strategie până în anul 2020 pentru accesarea întregii sume de 600 de milioane de euro”, a arătat reprezentantul MAI.