Confidenţialitate

Carla’s Dreams: concert şi lansare de album pe 7 mai, la Arenele Romane – VIDEO

Invitaţi, în această dimineaţă, în emisiunea Deşteptarea, băieţii de la Carla’s Dreams au anunţat lansarea unui nou album.

Acesta se numeşte “NGOC” şi va fi lansat în cadrul unui concert ce se va desfăşura pe 7 mai, la Arenele Romane.

Printre invitaţii la concertul din 7 mai se numără artişti precum INNA, Loredana, Delia, dar şi “alte câteva surprize intresante”, a dezvăluit, în Deşteptarea, Carla’s Dreams.

“Albumul se numeşte NGOC. Este un cuvânt în engleză, care în traducere ar însemna <<cea mai specială fată pe care o poţi întâlni vreodată în viaţă>>”, a explicat unul dintre membrii Carla’s Dreams.

Trupa Carla’s Dreams promite un album complex, care va cuprinde piese mai vechi, dar şi piese nelansate până acum. Melodiile care vor putea fi ascultate pe acest album vor fi atât în limba română, cât şi în engleză.

De când a intrat pe piaţa muzicală românească,  Carla’s Dreams a realizat colaborări cu mai mulţi artişti români cum ar fi Delia, INNA sau Loredana. Trupa se menţine în vârful clasamentelor muzicale cu piese precum “Te rog”, “Sub Pielea Mea” sau “Aripile”, lansată în urmă cu doar câteva săptămâni.