Armand Gosu publică pe site-ul republica.ro o analiză ce explică în mare parte situația din Moldova și din care o să vă citesc câteva paragrafe în deschiderea emisiunii de azi.
“Criza politică din Republica Moldova oferă Rusiei șansa de a-și lua revanșa pentru Ucraina în fața Occidentului. Pentru Rusia, criza din Moldova este un cadou. Nu ea a generat-o. Moldova s-a transformat în gubernia Plahotniuc sub privirile indulgente ale Bruxelles-ului și cu complicități de la București.”, scrie Armand Gosu.
“Ceea ce urmărește Moscova”, spune Armand Gosu “este un maidan pe dos, adică instaurarea în Moldova a unui regim prietenos cu Rusia, fie prin alegeri anticipate fie și prin formarea unei noi coaliții.”
Acesta este contextul în care premierul Dacian Cioloș l-a primit azi la București pe proaspătul prim ministru moldovean, Pavel Filip. După dispariția miliardului de dolari din băncile moldovenești, acum un an, dar și după căderea leului moldovenesc ce a sărăcit și mai mult populația, dar a secătuit și bugetul statului moldovean.
Pentru comparație, în Republica de peste Prut, PIB-ul pe cap de locuitor este cam de cinci ori mai mic decât în România. Deși economia a crescut constant aproape, după 2009 corupția a confiscat practic cea mai mare parte a acestei creșteri. Așa se face că din punct de vedere economic Moldova este pe marginea prăpastiei, din nou și este greu de imaginat cum va putea fi guvernată această țară, secătuită de resurse financiare, în perioada următoare. Premierul Filip a venit București pentru a cere un sprijin de 150 de milioane de euro de la București, iar Dacian Cioloș a fost de acord să îl dea, dar cu condiții. Condiții de reformare, asta în condițiile în care la Chișinău legitimitatea guvernului este contestată în stradă.
Ar trebui România să se implice acum în salvarea de la faliment a Republicii Moldova?
Cum credeți că vor vedea acest gest al Bucureștiului miile de moldoveni care demonstrează în stradă cerând alegeri anticipate și care au dat un termen până joi guvernului Filip să demisioneze?
Nu este un gest riscant ajutarea Chișinăului?