Fostul președinte Ion Iliescu aniversează azi 86 de ani, domnia sa se simte bine, este sănătos, ceea ce îi urez și eu, să fie în continuare, cel puțin până clarificăm locul pe care acest personaj ar trebui să îl aibă în Istoria Patriei noastre și în evenimentele ultimilor 25 de ani.
Chiar săptămâna trecută, domnul Ion Iliescu spunea că nu mai folosește nimănui deschiderea unor răni, precum evenimentele de la Revoluție și că lămurirea lor ar fi treaba istoricilor.
Despre Revoluție s-a scris foarte mult, în urmă cu cinci ani istoricii au avut chiar o dovadă a unor informații ce nu putuseră fi confirmate altfel decât prin declarațiile participanților, până atunci.
În 2010 s-a găsit în arhiva Ministerului de Externe Polonez un document ce ar fi trebuit distrus. Potrivit acestui document, în 1989, domnii Ion Iliescu și Silviu Brucan ar fi cerut o invazie, o intervenție militară directă a trupelor sovietice în România. Invazia nu s-a produs pentru că sovieticii au refuzat, ceea ce nu înseamnă că România nu a fost pentru multă vreme după aceea în sfera de influență a Rusiei.
Istoricii nu mai au dubii nici în privința plasării unor agenți KGB și GRU în fruntea Armatei și chiar între consilierii de la Cotroceni ai fostului președinte, Ion Iliescu. Ei nu au stabilit totuși niciodată că actualul pensionar de 86 de ani, ar fi fost vreodată recrutat de KGB. Nici nu avea de ce să fie, căci Ion Iliescu a fost întotdeauna un politician, nu un spion.
Care va fi locul lui Ion Iliescu în cartea de istorie? Între voievozii și regii reformatori ai țării, sau din contră, într-o altă categorie?
