Învățăm de la un masai ce înseamnă respectul, familia si traditia și ce înseamnă să fii bogat în viață. Poporul masailor este cunoscut ca un popor războinic. Clanurile izolate trăiesc o viață nomadă.
Vlad Petreanu a stat de vorbă cu africanul Moise, la malul oceanului Indian, în Zanzibar:
Este o seară fierbinte de iunie în Zanzibar – nu că ar conta prea mult lunile anului pe această insulă exotică din partea africană a Oceanului Indian, la 6 grade sud de Ecuator. Pe o faleză înaltă ce se termină cu o plajă de un alb orbitor, un grup de 10 tineri Masai se pregătesc de dans. Ei formează un semicerc larg și așteaptă, concentrați, ca liderul grupului, numit olaranyani, să dea semnalul. Printr-un strigăt, acesta anunță tema cântecului, iar ceilalți masai răspund unanim prin sunete guturale. Apoi, liderul țipă vers după vers iar corul îl acompaniază, într-o polifonie sincopată, mișcând ritmic corpul și capul pentru a da mai multă intensitate sunetelor.
Din când în când, unul dintre masai se desprinde de grup și execută câteva sărituri, ca un arc uman, din ce în ce mai sus, până când își încheie salturile cu o aterizare zgomotoasă, cu ambele tălpi pe pământ și cu un chiot de triumf, după care se retrage din doi pași elastici în grup, lăsând locul altui masai să-și facă propriile sărituri acrobatice. Efectul acestui dans este hipnotic iar ritmul pune stăpânire, inevitabil, pe cei care asistă. Te surprinzi oscilând și tu, sincron cu masaii la care te uiți și care produc aceste unde de energie sonoră și vizuală irezistibilă.
Cei care cântă și dansează acum nu sunt artiști sau balerini. Pur și simplu, în cultura masai se așteaptă ca orice tânăr să poată executa acest dans cu sărituri, poate și pentru că o variantă a lui reprezintă un ritual obișnuit de curtare în sat, și trebuie să te pricepi ca să impresionezi fetele.
Masaii sunt un popor subsaharian, care trăiește mai ales în Kenya și Tanzania, și care are o cultură deosebită. Ei sunt ușor de identificat prin două caracteristici: sunt foarte înalți și sunt aproape mereu înveșmântați în shuka – țesătura specifică, în carouri, de cele mai multe ori în roșu și albastru.
Grupul de masai care mă face să dansez pe loc, are un lider, un bărbat tânăr, cât mine de înalt, dar mult mai suplu. La sfârșitul dansului e bucuros să stea de vorbă cu mine.
Îmi spune că-l cheamă Moise – Moses, în swahili.
Vlad: Ce te diferențiază de ceilalți oameni care trăiesc în Zanzibar și în Africa?
Diferența este dată de tradițiile și de cultura noastră, care au rămas neschimbate. Alți oameni, când călătoresc, când trăiesc în alte locuri, se schimbă, dar Masaii își păstrează tradițiile și cultura neatinse, oriunde s-ar duce. 3.36 Noi suntem uniți, suntem organizați, avem o viață aparte, ne ajutăm întotdeauna între noi. Oricând un Masai are o problemă, poate să ceară ajutorul altui Masai și îl va primi. Noi găsim întotdeauna căi să ne rezolvăm problemele ajutându-ne reciproc.
Îl rog pe Moise, masaiul, să-mi spună mai multe despre el și despre familia lui.
Vlad: Ești căsătorit?
M: Da, am o nevastă și doi copii.
V: Și? Te gândești să-ți mai iei neveste?
Mmm…poate, dar depinde. Oricum, nu multe.
Zâmbim amândoi. Masaii sunt poligini, adică pot avea mai multe soții – în teorie, nu există limite în această privință. Șeful tribului din care face parte Moise a avut 10 neveste, dar tatăl lui Moise s-a oprit la ceva mai puține:
M: Tatăl meu a avut 4 neveste. Una dintre ele nu are copii, dar celelalte au. Mama mea a făcut 9 copii, dintre care 7 trăiesc, 4 băieți și 3 fete.
V: Și celelalte soții?
M: Una a avut 5 copii, alta 7, dar nu toți trăiesc. Una peste alta, suntem cam 30 în familia tatălui meu.
Totuși, atâtea neveste ridică și unele probleme de logistică, orice s-ar spune. Ce faci cu atâtea neveste, unde le cazezi?
Soluția? Transferul de responsabilitate, după cum explică Moise, masaiul:
Moise: Când ai 10 neveste, pur și simplu nu e posibil să construiești 10 case. Atunci ce faci? Să construiești o casă tradițională nu e scump, trebuie să tai niște ramuri de acacia, să așezi nuielele, stuf, și să acoperi coliba cu balegă de vacă uscată pe post de acoperiș, așa că noi le oferim nevestelor oportunitatea să-și construiască singure adăposturile în care doresc să locuiască, iar soțul va sta pe rând la fiecare, prin rotație.
Simplu, nu? Cine s-ar fi gândit…
În orice caz, în cultura masai familia este mai importantă decât orice iar valorile etice sunt puse la loc de cinste.
Vlad: Sunteți o familie mare. Vă întâlniți?
M: Da, ne întâlnim și discutăm chestiuni care privesc familia, dacă vreunul are vreo dificultate, dacă unuia nu-i merge bine, ne ajutăm unii pe alții mereu. 5.15
De altfel, în familia mamei mele, ei m-au ales pe mine să fiu șeful familiei după ce a murit tatăl meu.
Vlad: Cum devii șef?
Familia știe cum ești, te evaluează, observă că-ți iubești frații, că ai grijă de ei, că ai idei bune, care îmbunătățesc viața familiei, văd că vii cu soluții și că știi să rezolvi probleme. Uneori, ei iau decizia de a te face șef fără măcar să te întrebe. Pe mine m-au pus șef, chiar dacă sunt mai tânăr decât unii dintre frații mei.
Vlad: Ce înseamnă să fii șeful familiei? Ai răspunderi mai mari? Ce trebuie să faci?
Moise: Ca șef al familiei, ai multe de făcut. În general, în viață, toți ne luptăm să trăim mai bine, să ducem o viață mai bună. Dar nu toți suntem egali, nu toți putem face la fel de bine aceleași lucruri. Unii mai pierd, mai fac greșeli sau, pur și simplu, nu sunt prea deștepți, iar asta este o problemă a familei, așa că trebuie să ne întâlnim cu toții și să găsim cea mai bună soluție ca să-l ajutăm să-și revină pe acela dintre noi care are greutăți.
De pildă, În cazul în care unul dintre frați se bate sau începe să bea, noi ne întrunim și intervenim ca să-l aducem înapoi pe calea cea bună.
Vlad: Când se consideră un Masai bogat? Ce înseamnă să fii bogat în cultura masai?
Moise: Să fii bogat nu înseamnă să ai multe lucruri, multe proprietăți. Masaii nu asta înțeleg prin bogăție. Pentru noi, bogăția se cântărește după numărul de copii. E mai important să-ți crești familia decât să ai multe proprietăți.
Când ai bani, clădiri, când câștigi bine, dar nu ai copii, Masaii nu te cred când le spui că ești bogat. Ai multe lucruri frumoase și n-ai copii? Atunci la ce-ți folosesc banii?
Pentru masai, viața s-a schimbat profund în ultimele decenii, după ce mare parte din teritoriile pe care trăiau, ca semi-nomazi, au fost declarate rezervații iar vânătoarea animalelor sălbatice a devenit strict reglementată. Masaii aveau o dietă bazată aproape exclusiv pe proteine – creșteau vaci africane pentru carne, lapte și sânge, cu efecte surprinzător de bune asupra sănătății lor, aveau o societate segmentată strict pe roluri – juniori, războinici, seniori, care alcătuiau sfatul tribului – aveau un cod juridic nescris, dar foarte precis, care reglementa practic toate situațiile cu care se puteau întâlni de-a lungul vieții lor în savană. Viața modernă le-a schimbat însă pentru totdeauna stilul lor milenar de viață iar acum trebuie să se adapteze, inclusiv la schimbările climatice.
Vlad: Ce-ți dorești de la viitor?
Moise: Înainte, viața era mai bună, mai simplă. Masaii aveau nevoie doar de trei lucruri ca să trăiască: de lapte de la vacile lor, de carne de la vacile lor și de sânge de la vacile lor, dar acum, laptele de la vaci nu mai ajunge, nu e suficient, mai ales din cauza schimbării vremii – nu mai sunt pășuni pentru vacile noastre, nu mai plouă suficient pentru animalele noastre, acestea mor, apar tot soiul de boli, așa că acum căutăm soluții, pentru că viața e diferită, e altfel, acum a devenit mai grea, așa că trebuie să găsim o cale pentru a supraviețui. Trebuie să ne dezvoltăm, să mergem la școală, trebuie să economisim bani ca să ne ajutăm unii pe alții.