Confidenţialitate

Care este procedura prin care Elena Udrea va ajunge in plenul Camerei Deputatilor (AUDIO)

Camera Deputaților trebuie însă să discute cu polițiștii pentru a vedea cum e posibil ca Elena Udrea să fie adusă din arest la domiciliu în sala de plen.

La precedenta ședință la care s-a votat pentru ridicarea imunității Elenei Udrea, în dosarul Microsoft, parlamentarilor le-a fost simplu. Chiar dacă au stat până la miezul nopții în sala de plen, aceștia au încuviințat toate cele 6 cereri cereri venite din partea procurorilor.

Numai că acum situația este un pic mai complicată. Elena Udrea este arestată la domiciliu și nu are voie să părăsească locuința decât cu acordul procurorului de caz și însoțită de polițiști.

Așa că deputatul Nicolae Mircovici spune că parlamentarii s-au adresat direct ministrului de Interne.

Odată ajunsă în Parlament însă, Elena Udrea trebuie să respecte o altă interdicție. Nu are voie să comunice cu alți parlamentari.

Votul în cazul Elenei Udrea va avea loc luni, 23 februarie, la ora 16. De această dată, cererile DNA vizează începerea urmăririi penale, respectiv arestarea preventivă, pentru noi acuzaţii în dosarul ‘Gala Bute.

Deputații juriști au avizat favorabil acester cereri.