Autoritățile județului Caraș-Severin s-au mobilizat de urgență și caută, joi dimineață, doi frați, cu vârste de 3 și 5 ani, care au dispărut din satul Globurău, comuna Mehadia.
Micuții au plecat de la domiciliu, miercuri seara, și nu au mai revenit.
“Imediat după sesizare, la fața locului au fost direcționați peste 50 de polițiști, cu mijloacele tehnice din dotare și câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă salvamont, pădurari și localnici, care au demarat activitățile de căutare în localitatea Globurău, în localitățile învecinate, în împrejurimi și în pădurile din zonă.
Ulterior, au fost mobilizate și dirijate forțe suplimentare, la această oră fiind angrenate în activitățile de căutare peste 100 de forțe, dintre care 75 de polițiști, 9 jandarmi, 8 pompieri, 2 lucrători salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei și 2 câini de urmă aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
De asemenea, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație, care a dirijat în zonă un elicopter cu cameră de termoviziune.
Momentan, căutările se desfășoară cu dificultate având în vedere condițiile existente la fața locului: arie împădurită extinsă, întuneric și zonă accidentată”, potrivit IJP Caraș-Severin.
Cei care pot furniza informații cu privire la cei doi minori dispăruți sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.