Confidenţialitate

Carambol pe Valea Oltului. Șase persoane au fost rănite

Șase persoane au fost rănite, vineri , în urma unui accident produs pe raza localității Proieniu, în județul Vâlcea.
O mașină marca dacia logan înmatriculată în Hunedoara,în care se afla o familie, între care 3 copii cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani, s-a ciocnit cu un TIR care transporta butelii.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în alte trei autovehicule.
Șoferul autoturismului ar fi încercat să depășească o coloană de mașini și a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un TIR încărcat cu butelii goale. Acesta se afla în curbă și nu avea vizibilitate.
Șase persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare gravă. Aceștia au fost transportați la spitalul orășenesc Brezoi.
Reprezentanții Poliției Județene Vâlcea spun că traficul pe Valea Oltului este blocat,vineri, la kilometrul 213 din cauza accidentului. Coloanele de mașini se întind pe câțiva kilometri.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.