Peste un milion de comprimate cu alprazolam, un medicament din clasa benzodiazepinelor utilizat pentru tratamentul tulburărilor anxios-depresive, au fost descoperite într-un camion, în vama Bechet.
Este cea mai mare captura de medicamente ce conțin substante active din categoria drogurilor de risc, susține Poliția de Frontieră. Valoarea lor de piață este estimată la aproape 3 milioane euro.
Pastilele au fost găsite de polițiștii de frontieră din Bechet într-un autocamion condus de un cetățean bulgar în vârstă de 52 ani. Conform documentelor, acesta transporta seminţe de floarea soarelui şi cilindri hidraulici şi avea ca destinaţie Suedia.
Printre semințe, polițiștii au găsit mai multe cutii cu medicamente. Pachetele conţineau aproape 80.000 de blistere cu aproape 1,2 milioane de comprimate, ce aveau ca substanţă activă Alprazolam, substanţă încadrată că drog de risc. Medicamentele au fost expertizate, rezultatul fiind pozitiv.
Ancheta a fost preluată de DIICOT Craiova, iar șoferul bulgar a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Foto: Shutter Stock