Confidenţialitate


Captură de droguri de aproape un sfert de milion de euro, în Reșița | FOTO


Captură de droguri de aproape un sfert de milion de euro, în Reșița | FOTO

Captură de droguri de aproape un sfert de milion de euro. Doi indivizi din Galați au fost prinși de polițistii de la Crima Organizată din Reșița în timp ce încercau să preia peste 6 kg de droguri de mare risc, de tip cristal.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei doi, care au mai multe dosare penale pentru săvârșirea unor fapte cu violență, au fost audiați de procurorii DIICOT Reșița, iar în această dimineață, magistratii tribunalului Caraș-Severin au decis arestarea lor pe 30 de zile.

Drogurile au fost cumpărate din Olanda și urmau să fie vândute în județul Galați. Stupefiantele au fost puse într-un bagaj și predate unei firme de curierat pentru transport.

 

Ca să fie siguri că bagajul nu se rătăcește, indivizii au urmărit microbuzul cu droguri pe tot parcursul traseului din Olanda și până în România.

Au intrat în țară prin vama Nădlac, dar din cauza formalităților vamale au pierdut urma microbuzului firmei de curierat. L-au găsit în Reșița, moment în care cei doi au încercat să își recupereze geanta cu droguri. Au fost supravegheați însă de ofierii antidrog din Caraș-Severin.

În momentul în care și-au dat seama că sunt filați, suspecții au încercat să scape de urmăritori. După câțiva km au produs însă un accident de circulație. Au fost capturați de politiștii de la Combaterea Crimei Organizate.

Apoi, oamenii legii au recuperat și drogurile de la firma de curierat. În bagaj au fost descoperite cele 6 kg de stupefiante.

Pe piața neagră, 1 gram de drog se vinde cu 200 de lei. Valoarea estimată a drogurilor pe care le-au adus cei doi este de aproape 250.000 de euro. Cei doi suspecți au fost arestați preventiv pe 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc.

Sursă foto: DIICOT

Citește și: Dâmbovița: Rețea de traficanți de droguri destructurată de DIICOT


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…