Confidenţialitate

Capitala şi 18 judeţe, sub cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un ‘cod portocaliu’ de ploi abundente şi vânt puternic pentru 18 judeţe şi Bucureşti-Ilfov.

Avertizarea este valabilă începând de sâmbătă, ora 9.00, până duminică, ora 15:00.

Potrivit meteorologilor, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, municipiul Bucureşti, şi parţial, în Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Covasna, ploile vor fi temporar abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 şi 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80-90 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie) în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80-90 km/h.

ANM a emis un ‘cod portocaliu’, pentru acelaşi interval, pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde, în special la peste 1.600 metri altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă şi, mai ales pe creste, va fi viscol.