Confidenţialitate

Cântăreţului Robbie Williams i-au fost depistate anomalii cerebrale

Robbie Williams a dezvăluit că i-au fost descoperite anomaliile cerebrale şi că a fost internat la terapie intensivă timp de o săptămână, potrivit The Telegraph.

Cântăreţul a povestit că s-a îmbolnăvit la Zurich în luna septembrie şi a trebuit să cheme un medic în culise atunci când unul dintre braţe i-a amorţit şi a avut o durere de cap.

Ulterior, artistul britanic a petrecut două luni recuperându-se în locuinţa sa din Los Angeles şi a fost nevoit să anuleze mai multe concerte.

Robbie Williams a mărturisit pentru The Sun că în prezent se simte din nou excelent, însă la momentul respectiv a tras o sperietură. “Mi s-au făcut teste de sânge şi diverse scan-uri, inclusiv la inimă şi la creier, şi mi-au fost descoperite anomalii, inclusiv ceva în creier ce părea sânge”, a declarat el.

“A fost, evident, extrem de înfricoşător, aşa că (…) am ajuns direct la unitatea de terapie intensivă”, a precizat artistul, adăugând că deşi această experienţă a fost una neobişnuită, ştia că se află în locul potrivit.