Confidenţialitate

Cântăreața Luminiţa Anghel, la aniversare | VIDEO

Născută la 7 octombrie 1968, la București, Luminiţa Anghel a început să cânte din copilărie.

Arista a absolvit Școala Populară de Artă, secția canto, în anul 1986.

Alături de trupa Sistem, Luminița Anghel a reușit una dintre cele mai bune poziționări ale României la concursul Eurovision, anume locul al treilea, în 2005, cu hitul Let Me Try.

”Eu am avut câteva momente în viață de inconștiență ale vârstei, când ziceam mă duc și câștig, pentru că așa am simțit. Pe compozitor îl chema Lucian Blaga, iar pe iubita lui de atunci, textiera piesei, o chema Monica Topârceanu, fără nicio legătură cu marii poeți Blaga și Topârceanu. Revenind la ce spuneam, i-am cerut să-mi scrie o piesă și i-am spus că mergem la Mamaia cu ea și că îi promit că vom câștiga. Eu nu mă bazam pe nimeni, nu aveam relații, nu făceam parte din niciun fel de gașcă, nu veneam din familie de muzicieni, dar am câștigat trofeul în acel an cu piesa asta. Probabil că gândirea pozitivă, așa cum se spune, atrage astrele și Universul a lucrat.

Mi-aduc aminte că am supărat multă lume atunci, pentru că eu eram nimeni, compozitorul — nimeni, textierul — nimeni și veneam noi și dădeam la o parte niște nume mari. La momentul respectiv, la Mamaia câștigau, pe rând, marii compozitori. Și noi am dat la o parte la momentul respectiv un interpret deja consacrat, Aurelian Temișan, cu o piesă a lui Temistocle Popa, am venit noi, necunoscuții, și am luat trofeul”, își amintea artista într-un interviu pentru Agerpres, în care a povestit și despre succesul de la Festivalul Mamaia din 1993. Atunci, la Festivalul Național Mamaia reușește cu piesa ”Din tot ce a fost” să cucerească atât trofeul cât și premiul I.

În decembrie 2011, Luminița Anghel a devenit mama unui băiat.