Confidenţialitate

Canicula a facut o noua victima in Vrancea (AUDIO)

După ce în urmă cu nici două săptămâni, un bărbat, angajat al Direcției de Dezvoltare din Primăria Focșani, a murit sub privirile colegilor, un alt vrîncean și-a găsit sfîrșitul, răpus de căldura mare.

S-a întâmplat aseară, după o zi în care omul, bolnav de inimă, a îndurat temperaturi extrem de mari. Bărbatul s-a urcat într-un taxi în momentul în care a văzut că se simte rău, ca să ajungă mai repede acasă, dar nu a mai apucat. Imediat după ce a coborît din mașină s-a prăbușit la pământ.

Șoferul taxiului a sunat imediat la 112, iar o ambulanță a ajuns rapid la fața locului, însă până la spital bărbatul s-a stins.

Oficial, până la efectuarea necropsiei, moartea sa nu e pusă pe seama caniculei. Surse medicale au precizat însă că temperaturile extrem de crescute de ieri pot reprezenta, în proporție de aproape sută la sută, cauza care a provocat decesul.