Confidenţialitate

Candidaţii la funcţia de procuror european din partea României susţin interviul

Opt candidaţi la funcţia de procuror european din partea României susţin marţi interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Ana Birchall.

Candidaţii vor susţine interviul în ordine alfabetică, în cadrul a două sesiuni – prima va începe la ora 10.00, iar a doua la ora 16.00, deoarece ministrul trebuie să participe la şedinţa de Guvern, programată la ora 13.00.

Potrivit MJ, pentru funcţia de procuror european din partea României şi-au depus candidatura Daniel Horodniceanu, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Elena Hach, Constantin Claudiu Dumitrescu, Laura Ecedi Stoisavlevici, Răzvan Horaţiu Radu şi Nicoleta Nolden, notează Agerpres.

Daniel Constantin Horodniceanu, Cătălin Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici şi Elena Hach au participat şi la prima selecţie organizată de MJ, însă ei au fost respinşi în luna aprilie de ministrul Justiţiei de atunci Tudorel Toader.

* Daniel Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 – 2018. El a candidat şi pentru un al doilea mandat ca şef al DIICOT, dar şi pentru postul de procuror general, însă a fost respins de Tudorel Toader.

* Marius Bogdan Bulancea este şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA. A făcut parte din echipa de anchetă în dosarul “Gala Bute”, în care este judecată Elena Udrea.

* Cătălin Laurenţiu Borcoman a fost şef al DIICOT Braşov.

* Elena Hach – în perioada ianuarie-iunie 2013 – a fost membru interimar al CSM, iar în perioada 2013 – 2018 a fost membru al plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În septembrie 2018, a demisionat din funcţia de membru al Consiliului Director al Asociaţiei Procurorilor din România, fiind nemulţumită de modul în care asociaţia a fost reprezentată în şedinţa CSM din 19 septembrie 2018, în care a fost adoptat Regulamentul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

* Constantin Claudiu Dumitrescu este şeful Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA. În perioada 2011 – 2013, a fost detaşat în funcţia de şef al Departamentului de Luptă Antifraudă.

* Nicoleta Nolden este judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti. A fost consul al României la Bonn, fiind detaşată până în iunie 2018 la Ministerul Afacerilor Externe.

* Răzvan Horaţiu Radu a fost subsecretar de stat în MAE şi agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi agent guvernamental la CEDO.

* Laura Ecedi Stoisavlevici este procuror în cadrul DIICOT – Serviciul judiciar.

Conform MJ, poate fi desemnată candidat în numele României pentru funcţia de procuror european persoana care este cetăţean român, cu domiciliul în România, este procuror sau judecător cu o vechime în această calitate de minimum 15 ani, este procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau judecător cu grad profesional de curte de apel, are experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc, cunoaşte la un nivel tehnic avansat limba engleză sau franceză (cunoaşterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulaţie internaţională reprezintă un avantaj).

În urma susţinerii interviului, comisia de la MJ selectează trei candidaţi, care vor fi incluşi în lista cu trei candidaturi pe care ministrul Justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.