Confidenţialitate

Cancerul de piele: factori de risc și prevenție

Pielea este unul dintre cele mai importante organe ale corpului. Afecțiunile pielii variază de la unele ușoare care nu pun probleme mari pentru diagnostic și tratament, până la forme foarte grave care pun viața în pericol, precum cancerul de piele.

Medicul specialist dermatolog Mihai Lupu nu spune care sunt factorii de risc pentru cancerul de piele și despre prevenția acestuia.

„Datorită creşterii în ultima perioadă a frecvenţei cancerelor de piele este recomandată în primul rând autoexaminarea periodică, mai ales a zonelor expuse frecvent la soare: faţa, gâtul, urechile, dosul mâinilor dar şi gambelor şi braţelor.

Trebuie să urmăriţi aluniţele, pistruiii sau petele pentru modificări de mărime, culoare, supuraţie sau sângerare, noduli, mâncărimi, durere sau sensibilitate. Dacă apar unul sau mai multe dintre aceste semne este momentul să solicitaţi o consultaţie de urgenţă. Majoritatea cancerelor de piele răspund foarte bine la tratament dacă sunt descoperite la început.”

Dr. Mihai Lupu spune la Minutul de Sănătate că avem risc crescut de a dezvolta un cancer de piele dacă:

·      avem pielea albă şi pistruiată care se înroşeşte sau chiar se arde la soare,

·         ochii albaştri sau verzi,

·         părul roşcat sau blond,

·         dacă cineva din familie a avut cancer de piele,

·         dacă avem expunere îndelungată la soare, profesională sau recreativă,

·         dacă am avut arsuri solare repetate în copilărie.

Cele mai bune metode de prevenţie a cancerelor de piele sunt evitarea soarelui şi folosirea cremelor de fotoprotecţie.