Escaladarea violențelor în Orientul Mijlociu a stârnit reacții printre cancelariile lumii.
Israelul a răspuns cu lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza după tiruri de rachete trase din enclava palestiniană în direcţia statului evreu.
Ambele părți au raportat victime.
În ultimele ore, s-au înmulțit apelurile la calm.
Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit de urgenţă, dar fără să se pună de acord asupra unei declaraţii comune. Statele Unite ale Americii consideră că “un mesaj public nu este oportun în acest stadiu”, potrivit unor surse diplomatice citate de France Presse.
“Violenţa trebuie să înceteze, toate părţile trebuie să se angajeze în dezescaladare, să reducă tensiunile, să ia măsuri concrete pentru a calma lucrurile”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken.
“Avem nevoie de o dezescaladare imediată din toate părţile şi să nu mai fie vizată populaţia civilă”, a transmis șeful diplomației britanice, Dominic Raab.
“Amploarea semnificativă a violenţei în Cisiordania ocupată, inclusiv în Ierusalimul de Est, precum şi în Fâşia Gaza şi împrejurimile sale, trebuie să înceteze imediat”, potrivit unui purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell. “Tirurile de rachete din Fâşia Gaza asupra populaţiei civile din Israel sunt complet inadmisibile şi alimentează escaladarea”, se precizează într-un comunicat.
“Franţa face apel la toţi actorii să dea dovadă de cea mai mare reţinere şi să se abţină de la orice provocare pentru a permite o revenire la calm cât mai curând posibil”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Paris.
Prin vocea ministrului său de Externe, Germania a cerut “tuturor părţilor” să “evite alte victime civile”. “Nimic nu justifică tirul de rachete asupra populaţiei civile israeliene”, a adăugat Heiko Maas pe Twitter, pentru care aceste tiruri nu conduc “cu siguranţă la rezolvarea conflictului”, ci mai degrabă la “o nouă escaladare fără sens”.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a transmis că va face “tot ce poate pentru a mobiliza lumea, în special musulmană, pentru a pune capăt terorismului şi ocupaţiei israeliene”.
“Nu i-a fost suficient regimului israelian să fure terenurile şi casele oamenilor, să creeze un regim de apartheid şi să refuze vaccinarea civililor sub ocupaţie ilegală. A trebuit să împuşte credincioşi nevinovaţi în a treia cea mai sfântă moschee a Islamului”, a scris pe Twitter ministrul iranian de Externe, Javad Zarif.
Ţări arabe, dintre care unele şi-au normalizat recent relaţiile cu Israelul – Sudan, Maroc, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein – sau Algeria, sprijin necondiţionat al cauzei palestiniene, au denunţat la sfârşitul săptămânii trecute statului evreu.
Confruntările dintre protestatarii palestinieni şi poliţia israeliană s-au intensificat pe Esplanada Moscheilor, numită Muntele Templului de către evrei.
Situaţia din Ierusalimul de Est s-a agravat la finalul săptămânii trecute, 600 de palestinieni fiind răniţi în ciocnirile violente cu forţele de ordine israeliene începând de vineri seară.