Un cetățean canadian, judecat în China pentru trafic de droguri, a fost condamnat, luni, la moarte, relatează BBC.
Sentința, criticată de premierul canadian Justin Trudeau, riscă să agraveze relațiile diplomatice dintre Ottawa și Beijing.
Inițial, în noiembrie 2018, Robert Lloyd Schellenberg a primit 15 ani de închisoare, dar pedeapsa a fost înăsprită.
Familia canadianului a descris nou verdict drept “îngrozitor”.
Cazul Robert Lloyd Schellenberg a fost reanalizat în mod neașteptat de justiția chineză după ce Canada a arestat-o, la cererea SUA, pe moștenitoarea imperiului Huawei, gigant din domeniul telecomunicațiilor.
Meng Wanzhou, care ocupă postul de director financiar al grupului, este acuzată că ar fi încălcat embargoul impus regimului iranian, pe care Washingtonul îl acuză că se înarmează în secret cu boma atomică.