Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat, luni, instituirea excepţională a legii privind măsurile de urgenţă pentru a pune capăt blocajelor “ilegale” ale celor care contestă restricțiile sanitare, relatează Agerpres, citând AFP.
Manifestațiile se desfăşoară de peste două săptămâni.
Este doar a doua oară când această prevedere este activată în timp de pace, ultima dată datând din criza din 1970 când Pierre Elliott Trudeau, tatăl actualului prim-ministru era la putere.
“Guvernul federal invocă legea privind măsurile de urgenţă pentru a completa puterile provinciale şi teritoriale şi pentru a face faţă blocajelor şi ocupărilor”, a declarat el, precizând că armata nu va fi desfăşurată şi că noile măsuri vor fi “limitate în timp şi geografic”.
Mişcarea de contestare canadiană care a început la sfârşitul lui ianuarie a pornit de la şoferii de camion protestând împotriva obligaţiei de a fi vaccinat pentru a trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite. Revendicările s-au transformat rapid într-o mişcare împotriva măsurilor sanitare în ansamblu şi, de asemenea, pentru numeroşi protestatari, împotriva guvernului lui Justin Trudeau.
Legea privind măsurile de urgenţă poate fi invocată în cazul unei “crize naţionale” şi oferă guvernului federal mai multă putere de a pune capăt acesteia, permiţându-i să autorizeze “temporar măsuri extraordinare”.
“Legea privind măsurile de urgenţă nu trebuie subestimată” a spus Justin Trudeau, dar “aceste blocaje ilegale le fac rău canadienilor şi trebuie să înceteze”, a spus el.
Mai mulţi dintre cei 13 premieri de provincie şi teritorii s-au declarat refractari la utilizarea acestei legi, cu toate că în rândul populaţiei creşte nemulţumirea faţă de încetineala reacţiei autorităţilor.
Cu aplicarea acestei legi, guvernul canadian emite o ordonanţă care permite instituţiilor financiare canadiene să înceteze temporar furnizarea de servicii financiare atunci când instituţiile bănuiesc că un cont este utilizat pentru favorizarea blocajelor şi ocupărilor ilegale.
Băncile şi alţi furnizori de servicii financiare vor putea imediat îngheţa sau suspenda un cont fără o hotărâre judecătorească.
Vicepremierul Canadei şi ministru al finanţelor, Chrystia Freeland, a transmis luni un mesaj clar pentru şoferii de camioane care încă paralizau centrul oraşului Ottawa: “În cazul în care camionul tău este folosit, contul tău va fi îngheţat şi asigurarea ta va fi suspendată”, a spus ea.
Mişcarea de contestare din Canada, fără precedent în istoria ţării, a continuat luni să facă adepţi în alte regiuni ale lumii. După proteste similare în Australia şi Noua Zeelandă, mii de maşini şi camioane în Israel s-au îndreptat spre Ierusalim pornind din mai multe oraşe din ţară.
În Europa, după manifestaţiile care au avut loc sâmbătă la Paris, o parte din convoaiele de opozanţi ai restricţiilor sanitare, zise ale “Libertăţii”, au ajuns la Bruxelles, unde protestul a fost interzis. Autorităţile belgiene au blocat aproximativ treizeci de vehicule care urmau să se îndrepte spre Bruxelles.