Autoritățile canadiene au decis prelungirea, până la 21 februarie, a restricțiilor de călătorie.
„Guvernul nostru nu va ezita niciodată să ia măsuri puternice pentru a-i ține pe canadieni în siguranță față de COVID-19, menținând în același timp comerțul esențial cu partenerii noștri internaționali”, a scris ministrul federal al siguranței publice, Bill Blair, pe Twitter.
Frontiera Canada-SUA a fost închisă din martie 2020 pentru călătoriile neesențiale, decizia comună fiind prelungită de mai multe ori de atunci.
Pentru a proteja populația, guvernul federal canadian a instituit, de asemenea, măsuri internaționale de restricționare a călătoriilor din martie pentru a limita călătoriile. Restricțiile interzic majoritatea călătoriilor neesențiale sau discreționare în țară.
Cetățenii și rezidenții pot, totuși, să se întoarcă în Canada și să îi primească pe membrii familiei printr-o serie de derogări.
Începând cu 7 ianuarie, Canada cere fiecărui călător un test negativ pentru Covid efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.
Testul PCR negativ este necesar înainte ca unei persoane să i se permită să urce în orice zbor cu destinația Canada. Testarea nu scutește călătorii de carantina de 14 zile.