Confidenţialitate

Agenția Națională Antidrog: Canabisul rămâne cel mai consumat drog din România

Canabisul rămâne cel mai consumat drog din România și este urmat de noile substanțe psihoactive, conform unui raport al Agenției Naționale Antidrog.

Documentul privind situația consumului și traficului de droguri pe 2019 subliniază și faptul că s-a constatat o creștere a numărului de capturi de droguri.

Astfel, raportul cuprinde datele colectate în 2018. Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog din România, cu o prevalenţă de-a lungul vieţii de 5,8%.

După cannabis, se află noile substanţe psihoactive  – 2,5%. Urmează cocaina/crack şi LSD – câte 0,7%, ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, iar heroina, amfetaminele şi ketamina – câte 0,3%.

Numai în 2018, peste 4.200 de  persoane consumatoare de droguri au cerut ajutor medical. Distribuite pe regiuni, se observă o creștere a urgenţelor medicale cauzate de consumul de droguri faţă de anul anterior în Bucureşti-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Sud, Sud-Vest, Vest.

Și numărul persoanelor depistate în trafic, care au condus autovehicule sub influenţa unor stupefiante, este în creştere comparativ cu 2017.