Veste extraordinara pentru fanii snooker-ului – Campionatul European programat in luna octombrie la Bucureşti, va fi gazduit in fiecare an in Romania si va fi inclus in calendarul oficial international.
Organizatorul competitiei Adrian Thiess anunta ca a semnat acordul oficial cu “World Snooker”, si desi titulatura va fi de Campionat European – vor participa 128 de jucatori din toata lumea, inclusiv din China si Australia. Premiile totale vor fi de 350.000 de euro, meciurile din fazele preliminare se vor disputa la “Romexpo”, iar semifinalele si finala la “Circul Globus”.
Dintre starurile care vor juca anual la Bucuresti nu va lipsi Ronnie O’Sullivan, care a disputat toamna aceasta 3 demonstrative cu campionul mondial Stuart Bingham. “Europeanul” de snooker va fi transmis de 12 televiziuni in 89 de tari, avand peste 100 de milioane de telespectatori.