A fost scandal la Camera Deputaților, după ce social-democrații au refuzat să vacanteze locul unui parlamentar, condamnat încă de anul trecut de Înalta Curte.
Este vorba despre deputatul Octavian Goga, afiliat grupului PSD.
Proiectul era primul pe ordinea de zi a ședinței de plen, dar când s-a ajuns la vot, a fost trecut pe ultima poziție, ceea ce a stârnit revolta reprezentanților opoziției.
Deputatul Octavian Goga a fost condamnat în septembrie anul trecut la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru conducere fără permis și sustragere de la prelevarea probelor biologice. Proiectul privind vacantarea postului deținut de Octavian Goga a fost lăsat ultimul la vot, iar USR și PNL au protestat.
Nici după pauza de consultări între liderii de grup nu s-a ajuns la o înțelegere. Stelian Ion de la USR și Raluca Turcan de la PNL au revenit la microfon.
În cele din urmă, plenul a decis ca vacantarea locului de parlamentar deținut de Octavian Goga să fie primul proiect supus la vot. Dar aleșii PSD au boicotat votul. Singurul social-democrat care a votat: Eugen Nicolicea. El nu a fost de acord cu încetarea mandatului de parlamentar al colegului condamnat la închisoare.
Octavian Goga a intrat în Parlament pe listele PMP, apoi s-a afiliat grupului PSD. Dacă deputații aprobau prin vot încetarea mandatului acestuia, următorul loc în Parlament i-ar fi revenit unui reprezentant al PMP, ceea ce ar fi însemnat automat și un vot în plus pentru susținerea moțiunii de cenzură.