Confidenţialitate

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă pe Economie

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă pe Economie în care liberalii solicită demisia ministrului economiei Dănuţ Andruşcă, urmând ca votul să fie dat miercuri.

“Economia ţării este în impas. Fără viziune, fără reguli, fără strategii, economia naţională este o barcă în derivă. Dar Guvernul PSD/ALDE îşi continuă activitatea pe două planuri, cea prezentată public, pe canalele media obediente şi cea reală, resimţită în buzunarele fiecărui român. Cu toate avertismentele trase de noi, Guvernul îşi continuă triumfalist marşul spre criza economică anunţată de o inflaţie scăpată de sub control, un buget golit de promisiuni tot mai greu de onorat, un mediu de afaceri îngrijorat şi pesimist, companii de stat lăsate fără bani de investiţii şi datorii externe în creştere. Incompetenţa mai are un pas si falimentează România!”, se arată în moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, intitulată “Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”.

PNL susţine că, la 9 luni de când a fost învestit în funcţia de ministru al Economiei nu se observă progrese în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor portofoliului administrat.

“Dacă e să fim cinstiţi, nici pe dumneavoastră nu v-am observat, în afara gafelor, bâlbelor sau umorului involuntar care v-au însoţit puţinele ieşiri publice. Sunteţi un ministru care dă fiori şi când tace şi când lipseşte! Activitatea din industrie s-a apropiat de zero în august, cel mai slab nivel din februarie, creşterea economică se topeşte în inflaţie şi aşteptările managerilor pentru următoarele şase luni rămân pesimiste”, spun liberalii în textul moţiunii.