România are nevoie rapid de un plan național de investiții, iar domeniile prioritare ar trebui e să fie Agricultura, Energia, Digitalizarea și Transporturile.
Aceasta este recomandarea făcută Guvernului de Camera de Comerț Americană- AmCham, instituție care reprezintă înteresele a 340 de companii care fac afaceri în România și care au 250 de mii de angajați.
Vice-președintele AmCham Romania, Daniela Nemoianu, spune că Guvernul ar trebui să învestească mai ales în informatizarea administrației publice.
După 2015, Guvernul a redus investițiile publice de la aproximativ 5 la sută din produsul intern brut la aproximativ 2 la sută.
De asemenea, după Cipru, România alocă cei mai puțini bani din Uniunea Europeană Cercetării și Dezvoltării, sub 1 la sută din PIB, deși aceste domenii duc la creștere economică pe termen lung.
Colaborator al Camerei de Comerț Americane, Mirela Iordan spune că mai multe companii americane vor să deschidă la noi centre de cercetare IT, însă așteaptă ca România să ofere mai mulă predictibilitate în ceea ce privește legislația.
Camera de Comerț Americană AmCham recomandă Guvernului ca în paralel cu noi investiții publice, să lanseze și un program național de educație financiară, inclusiv în școli.
Doar 19 la sută dintre români fac economii, iar 4 din 5 habar nu au ce instrumente financiare pot folosi, spune Ciprian Lăduncă, trezorierul Am Cham.