Rudele și aparținătorii pacienților din secția ATI COVID-19 de la Institutul Marius Nasta din Capitala pot afla zilnic informații despre starea de sănătate a celor internați. Un call center pentru apropiații pacienților din ATI COVID a fost deschis, în premieră. Serviciul funcționează zilnic în câteva intervale orare, spune managerul Beatrice Mahler:
”Noi am încercat și am avut telefoane prin care familiile puteau să sune medicii, însă sistemul acesta permite apelul în așteptare, permite revenirea noastră către familie în momentul în care avem apeluri pierdute, ceea ce nu era posibil. Se creau foarte multe discordanțe între nevoia reală a aparținătorilor și posibilitatea noastră de a răspunde. Completează nu o lipsă de comunicare, ci aduce o supraveghere atentă”.
Rudele și aparținătorii pot apela numerele 031.9472 și 031.433.5231 ori de câte ori au nevoie să afle informații despre starea de sănătate a celor dragi internați. Call center-ul va funcționa 7 zile din 7, în intervalul orar 8-13 și 14-20.
La call center va lucra echipă de voluntari, studenți ai Universității de Medicină din București, care vor beneficia și de suportul unor psihologi.
”În momentul în care aparținătorul dorește să vorbească cu pacientul, această informație este transmisă în secția de Terapie Intensivă iar cadrele medicale care sunt în Zona Roșie apelează familiile pentru ca pacientul să audă, să comunice, în măsura care poate, dacă nu este intubat, să audă vocea celor dragi. Acest lucru se face într-un mod coordonat, când familia stabilește cu spitalul o oră de comun acord și acest call-center aduce plus valoare în ceea ce privește comunicare, suport pentru pacient.”
- Sonia Teodoriu
Foto: INQUAM, George Calin