Călin Popescu Tăriceanu a fost certat de vizitatorii Muzeului de la Roșia Montana pentru că nu a respectat rândul alături de ceilalți oameni.
Din imaginile prezentate de Hotnews reiese faptul că președintele Senatului ar fi beneficiat, din nou, de tratament preferențial, în defavoarea celor care așteptau la rând.
În clip, Călin Popescu Tăriceanu este surprins îmbrăcat lejer, în pantaloni scurți, stând de vorbă cu vizitatorii.
Șeful Senatului a mai fost protagonistul unor episoade similare: anul trecut a folosit altă intrare pentru a-și schimba permisul de conducere și, tot anul trecut, mașina sa a blocat circulația pe un bulevard din București – cât timp demnitarul a coborât pentru a intra într-o farmacie.