
Cafeaua ar putea deveni un lux. Pe piața globală, specialiștii se așteaptă la creșteri de preț de până la 25 de procente în următoarele luni. La noi, comparativ cu acum un an – plătim mai mult pentru cafea cu aproape 5 la sută.
Audio PlayerDupă dublarea cotațiilor pentru cafeaua arabica în ultimele 12 luni, firmele care se ocupă de prăjitul cafelei la nivel global vor să tranfere această dublare către clienții finali.
Dar magazinele și cafenelele se opun acestui plan, notează Reuters. Chiar dacă unele sortimente de cafea au dispărut de pe rafturi.
Preţurile globale la cafea arabica au crescut cu peste 20% în acest an, după un salt de 70% pe parcursul anului trecut. Brazilia, ţara care produce aproape jumătate din recolta mondială de cafea arabica, a suferit una dintre cele mai grave secete din istorie.
Așadar, în următoarea perioadă am putea avea prețuri la cafea cu 25 la sută mai mari.
La noi, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, cafeaua este mai scumpă acum aproape 5 la sută în comparație cu acum un an.
Sursa foto: Shutterstock