Confidenţialitate

Buzău: Zeci de copii, evacuați dintr-un centru de plasament după ce s-a simțit un miros de gaz

Evacuarea s-a făcut în noaptea de marţi spre miercuri din Centrul de plasament numărul 2 din Buzău.

Angajații au simţit miros de gaz și au fost evacuați peste 60 de copii şi şapte adulţi.

Cu toții au fost cazaţi în sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie, unde şi-au petrecut noaptea de marţi spre miercuri.

Reprezentanţii Distrigaz au făcut măsurători pe tot parcursul nopţii însă nu au fost identificate scurgeri de gaze sau alte probleme la instalaţia de alimentare.

Angajaţii Centrului de plasament și copiii au revenit în clădire miercuri dimineaţă.