Confidenţialitate



BUZĂU: Modul de programare la Paşapoarte, schimbat după ce bonurile de ordine au ajuns să se vândă


BUZĂU: Modul de programare la Paşapoarte, schimbat după ce bonurile de ordine au ajuns să se vândă

Prefectul Judeţului Buzău, Carmen Ichim, a decis schimbarea procedurii de programare la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple după ce a aflat că bonurile de ordine au ajuns să se vândă. De asemenea, a prelungit programul de lucru al ghişeelor pentru a se evita cozile din timpul verii.

Prefectul de Buzău, Carmen Ichim, a anunţat că a luat aceste măsuri după ce a aflat că oamenii stau la cozi pentru a prinde un bon de ordine încă din timpul nopţii, se întocmesc liste de ordine, iar unii au ajuns să plătească pentru bonurile de ordine sau pentru un loc mai în faţă pe lista de aşteptare.

„Pentru ca am avut reclamaţii, cozi interminabile şi bonuri de ordine vândute, am solicitat Serviciului de Paşapoarte să îşi schimbe programul de lucru. Astfel, se vor primi documente în fiecare zi de la 8.30 la 16.30, iar miercurea chiar şi până la ora 18.30. Programarea se face doar la ghişeu sau telefonic. Adica, pentru o săptămână, cine vrea să îşi scoată paşaport va solicita data şi ora la care poată să
ajungă şi atunci va fi programat. Sperăm ca acest sistem să meargă”, a declarat prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim.

Noul program va intra în vigoare de la 15 iulie şi va fi menţinut până în 15 septembrie.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…