Confidenţialitate

BUȘTENI: O ursoaică vine în stațiune cu puii săi, în fiecare seară

Seară de seară ies la plimbare în stațiunea Bușteni… Nu vorbim despre turiștii aflați în localitate, ci despre două ursoaice însoțite la promenadă de 5 pui. Urșii s-au învățat să caute mâncare în câteva zone din oraș iar localnicii spun că se tem și că au cerut ajutor la primărie.

Ursoaicele nu știu de frică: coboară în Bușteni chiar și în timpul zilei. Localnicii le-au văzut de mai multe ori cum se plimbau prin stațiune în căutare de hrană. Preferata lor pare să fie zona casei memoriale „Cezar Petrescu”. Acolo se duc și scotocesc după mâncare.

Urșii ajung, însă, și la ghenele din Poiana Țapului. Mai multe persoane au anunțat la postul public de televiziune că animalele sălbatice ajung aproape în fiecare seară și în preajma blocurilor.

Au fost situații în care urșii au rupt garduri sau au intrat în gospodăriile oamenilor.

Una dintre ursoaice are la gât un cip de urmărire și este monitorizată tot timpul. Locuitorii din Bușteni speră ca, în curând, primăria să țină cont de reclamațiile lor și să ia măsuri pentru a preveni eventuale atacuri.