Evenimentul se va desfășura joi, 20 octombrie 2016, în 78 de locații din țară și București.
Agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au contactat 24.852 de firme, dintre care și-au anunțat participarea 1.430. P
Din totalul celor 19.129 de locuri de muncă oferite de angajatori, cele mai multe, 17.891, se adresează absolvenților fără studii superioare, iar 1.238 celor cu studii superioare.
Cea mai generoasă ofertă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți este în București, 3.386 locuri de muncă, și în județele Bihor (1.209), Iași (1.181), Constanța (912), Cluj (871), Brașov (845), Dolj (580), Satu Mare (557), Bacău (551), Arad (525).
Meseriile pentru care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare sunt: confecționer asamblor articole textile – 898, lucrător comercial – 750, manipulant mărfuri – 568, agent asigurare – 564, lăcătuș – 450, operator confecționer îmbrăcăminte – 419, agent servicii client – 383, vânzător – 369, casier – 357, montator subansamble – 350.
Pentru absolvenții cu studii superioare, cele mai multe joburi sunt: inginer în diferite ramuri de activitate – 374, manager – 48, consultant financiar – 46, programator – 45, economist – 44, analist – 43, programator fabricație – 23, agent vânzări – 20, tehnician (diferite ramuri de activitate) – 20, asistent comercial – 17, agent asigurări – 17.
De asemenea, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, 11 posturi sunt destinate persoanelor marginalizate social.