Manifestație inedită în fața Parlamentului bulgar!
Zeci de persoane au ieșit în stradă în costume de baie, cu prosoape și piscine gonflabile. Totul a pornit după ce parlamentarii au anunțat că, de luni, pleacă în vacanță. Numeroase persoane s-au adunat în fața Legislativului în costume de baie și cu prosoape de plajă. Au adus și piscine gonflabile, care au fost umplute cu apă. De asemenea, aproximativ 50 de manifestanții s-au reunit în apropiere de cartierul general al opoziției de centru dreapta -Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei. Ulterior, protestatarii au afirmat că în centrul Sofiei au izbucnit confruntări între ei şi poliţie și au distribuit poze pe Twitter pentru a-şi demonstra afirmaţiile: un tânăr ar fi fost atacat de scutieri şi apoi reţinut, susțin martorii oculari. Și alte persoane ar fi fost, de asemenea, reţinute.