Bulgaria extinde starea de urgență până la 15 iulie, a anunțat ministrul Sănătății de la Sofia, potrivit Reuters.
El precizat totuși că nu vor înăspri restricțiile.
Autoritățile bulagare plănuiesc să facă controale mai amănunțite pentru a se asigura că se respectă regulile de distanțare și igienă.
Prim-ministrul bulgar a menționat că autoritățile iau în calcul să mute meciurile de fotbal în spații închise, în cazul în care fanii nu păstrează distanța.
În Bulgaria, în urmă cu două zile, purtarea măştilor a devenit din nou obligatorie în spaţiile închise, după ce, acum două săptămâni, autorităţile decideau să fie doar recomandată.
Săptămâna trecută au fost peste 600 de cazuri, cel mai mare bilanţ săptămânal de până acum din Bulgaria.
- Iulia Verbancu